O poveste de viata reala!

Am intalnit ieri un tanar de 31 ani care era dezorientat, debusolat, care nu isi mai gaseste sensul. Probabil veti spune, ca multi dintre noi de altfel. In aceste vremuri de schimbare in care fiecare incearca sa isi gaseasca un scop, un sens, o misiune, multi se simt dezorientati.

Povestea lui este insa putin diferita si m-a impresionat foarte mult, motiv pentru care am ales sa vi-o impartasesc.

Este din Galati, sora lui e plecata in Italia, iar matusa locuieste in Bucovina. A incercat sa isi gaseasca un rost in Italia, dar i-a fost foarte greu si s-a intors. I s-a oferit la un moment dat oportunitatea de a lucra in Olanda, insa ce i s-a promis a fost cu mult diferit de ceea ce i s-a oferit. Ca si roman in Olanda a fost tratat foarte urat....

Recent a ajuns in Romania, din Italia..facand autostopul. A ajuns in Bucuresti, fara bani, fara casa si un om s-a oferit sa il gazduiasca pe o perioada limitata de timp, pana pe 4 martie. S-a gandit ca are mai multe sanse sa isi gaseasca sa munceasca in Bucuresti decat in Galati sau Bucovina.

In Bucuresti insa s-a lovit de raceala oamenilor, care nu erau nici macar dispusi sa il asculte. Bucurestiul un oras agitat, in care fiecare alearga in cate o directie, ajunge acasa epuizat si isi da seama ca a mai trecut o zi si parca nu a facut nimic.

Cum se apropia de cineva (si arata decent)..ii spuneau ca nu au bani si treceau mai departe. Dar el nici macar nu le cerea bani! Avea nevoie sa fie ascultat, sa fie incurajat in cautarea lui si doar daca se poate ajutat. Oare atat de reci am ajuns? Si oare numai bani avem de oferit? La asta se rezuma tot ce avem noi de oferit celorlalti? Suntem oare doar niste individualisti care mergem pe strada doar cu gandul la noi, la problemele noastre, fara sa ne uitam si pe unde mergem? Dar nu ne-am gandit oare ca, de multe ori ne inventam problemele? Ca de fapt avem tot ce ne trebuie? Cat de des apreciem abundenta din viata noastra? Pana la urma de cat avem nevoie pentru a fi noi insine?

Este clar nevoie de o schimbare si sper ca se va produce la un moment dat..pentru ca in acest moment, desi ne place sintagma – toti suntem una si vorbim de faptul ca suntem interconectati si facem filosofie si toti suntem spirituali, se pare ca ne rezumam la vorbe doar, multi dintre noi. Ca de fapt nu intelegem conceptul de unul si de comunitate. Suntem doar niste individualitati care locuiesc in acelasi spatiu.

Mi-a dat Cv-ului, scris in engleza. Era foarte dezamagit de Romania si de romani.

Este un om aflat intr-un punct de cotitura in viata lui. Nu a fost asa dintotdeauna. A avut un vis, a inceput o facultate, a acceptat oportunitatea de a pleca in Olanda in speranta de a-si face un rost. A fost bine o perioada la fel ca tine si ca mine.

Acum, cunostintele si munca sunt toata averea lui. Incepand cu 5 martie nu o sa mai aiba nici unde sa stea.

Ma intrebam oare cum de a aparut asa in viata mea? Intotdeauna am crezut ca nimic nu e intamplator. Il pot eu oare ajuta? Sau poate doar a aparut ca sa imi dea o lectie, lectia recunostintei. Este clar ca si el isi traiesti acum o lectie. Dar astea inseamna ca ar trebui sa fim indiferenti? Si este clar ca poate nici nu este singurul in aceasta situatie...dar pentru ca eu a trebuit sa aflu povestea lui, am simtit ca trebuie sa o impartasesc cu voi.

Poate ca impreuna putem gasi o solutie. Pentru cine crede ca il poate ajuta, am Cv-ul lui in engleza scanat.