Romania actuala se gaseste in situatia unui blocaj psihologic determinat de prejudecatile pe care le avem fiecare dintre noi. Actionam pe baza fricii si tocmai asta ne impiedica sa vedem adevarul. Acesta este motivul pentru care am ajuns aici. De aceea este societatea romaneasca in impas. Comportamentul nostru este unul bazat pe frica si se manifesta in orice domeniu al vietii.
Copilul insa se naste fara frica. Adultul este cel care ii inoculeaza acestuia ideea de frica. Practic, ca si copii noi detinem adevarul, noi suntem si manifestam iubire neconditionata fata de tot ce exista. Totusi parintii si societatea ne invata altceva si o numesc realitate. Trebuie sa actionam cu frica pentru ca numai asa putem sa supravietuim realitatii. Ca si adulti noi uitam ce stiam atunci cand am venit pe lume. Toata viata este doar un proces de reamintire a adevarului care este in noi inca de la inceput si pe care ceilalti l-au impiedicat sa se manifeste.
’’In clipa in care am incetat a mai fi copii, vom fi morti deja.’’ Constantin Brancusi.
Cum ar fi daca ne-am asculta sufletul? Ce s-ar intampla atunci cand ne-am comporta in functie de ce ne spune el si nu dupa ce ne spun ceilalti? Care ar fi realitatea daca am actiona cu iubire, compasiune si toleranta ? Ar fi realitatea oare aceeasi? Oare nu exista in noi sursa schimbarii pe care ne-o dorim? De ce ne incapatanam sa nu vedem asta? Probabil ca totusi ne place ce ni se intampla. Sau poate ca nu.
Intr-adevar in prima faza, ar fi destul de greu pentru noi, pentru ca am actiona diferit . Am fi priviti altfel, iar ceilalti nu ne-ar intelege si ne-ar condamna.Este foarte greu sa schimbi mentalitatea oamenilor, sa le spui ca valorile lor sunt doar niste iluzii. Nu te vor crede. Te vor blama. Ca sa ajunga sa creada trebuie sa iasa din vechile tipare si sa evolueze. Trebuie sa ajunga la acel nivel spiritual in care sa inteleaga adevaratul sens al vietii. Trebuie sa fie pregatiti pentru asta. Sa faca asta pas cu pas, treptat. Nu este ceva ce le poti impune, este un drum pe care trebuie sa il parcurga singuri. Si intradevar tot ce poti face este sa fii o lumina in intuneric.
’’Nu-i vorba de a-i sadi "simtul vazului", ci de a-l face sa "vada" pe cel care are deja acest simt dar nu a fost crescut cum trebuie si nici nu priveste unde ar trebui.’’ – Platon- Mitul Pesterii.
Mitul Pesterii este o imaginea alegorica a lumii si a modului cum poate fi cunoscuta, fiind foarte actuala si potrivita contextului in care traim.Trebuie sa incepem sa privim lumea prin intermediul sufletului. Un om care s-a nascut orb nu poate defini lumina, deci nu crede in ea, dar asta nu inseamna ca nu exista numai pentru ca nu a cunoscut-o.
Lumina este in fiecare dintre noi.
Iar acesta este marele salt al cunoasterii !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu