O poveste de viata reala!

Am intalnit ieri un tanar de 31 ani care era dezorientat, debusolat, care nu isi mai gaseste sensul. Probabil veti spune, ca multi dintre noi de altfel. In aceste vremuri de schimbare in care fiecare incearca sa isi gaseasca un scop, un sens, o misiune, multi se simt dezorientati.

Povestea lui este insa putin diferita si m-a impresionat foarte mult, motiv pentru care am ales sa vi-o impartasesc.

Este din Galati, sora lui e plecata in Italia, iar matusa locuieste in Bucovina. A incercat sa isi gaseasca un rost in Italia, dar i-a fost foarte greu si s-a intors. I s-a oferit la un moment dat oportunitatea de a lucra in Olanda, insa ce i s-a promis a fost cu mult diferit de ceea ce i s-a oferit. Ca si roman in Olanda a fost tratat foarte urat....

Recent a ajuns in Romania, din Italia..facand autostopul. A ajuns in Bucuresti, fara bani, fara casa si un om s-a oferit sa il gazduiasca pe o perioada limitata de timp, pana pe 4 martie. S-a gandit ca are mai multe sanse sa isi gaseasca sa munceasca in Bucuresti decat in Galati sau Bucovina.

In Bucuresti insa s-a lovit de raceala oamenilor, care nu erau nici macar dispusi sa il asculte. Bucurestiul un oras agitat, in care fiecare alearga in cate o directie, ajunge acasa epuizat si isi da seama ca a mai trecut o zi si parca nu a facut nimic.

Cum se apropia de cineva (si arata decent)..ii spuneau ca nu au bani si treceau mai departe. Dar el nici macar nu le cerea bani! Avea nevoie sa fie ascultat, sa fie incurajat in cautarea lui si doar daca se poate ajutat. Oare atat de reci am ajuns? Si oare numai bani avem de oferit? La asta se rezuma tot ce avem noi de oferit celorlalti? Suntem oare doar niste individualisti care mergem pe strada doar cu gandul la noi, la problemele noastre, fara sa ne uitam si pe unde mergem? Dar nu ne-am gandit oare ca, de multe ori ne inventam problemele? Ca de fapt avem tot ce ne trebuie? Cat de des apreciem abundenta din viata noastra? Pana la urma de cat avem nevoie pentru a fi noi insine?

Este clar nevoie de o schimbare si sper ca se va produce la un moment dat..pentru ca in acest moment, desi ne place sintagma – toti suntem una si vorbim de faptul ca suntem interconectati si facem filosofie si toti suntem spirituali, se pare ca ne rezumam la vorbe doar, multi dintre noi. Ca de fapt nu intelegem conceptul de unul si de comunitate. Suntem doar niste individualitati care locuiesc in acelasi spatiu.

Mi-a dat Cv-ului, scris in engleza. Era foarte dezamagit de Romania si de romani.

Este un om aflat intr-un punct de cotitura in viata lui. Nu a fost asa dintotdeauna. A avut un vis, a inceput o facultate, a acceptat oportunitatea de a pleca in Olanda in speranta de a-si face un rost. A fost bine o perioada la fel ca tine si ca mine.

Acum, cunostintele si munca sunt toata averea lui. Incepand cu 5 martie nu o sa mai aiba nici unde sa stea.

Ma intrebam oare cum de a aparut asa in viata mea? Intotdeauna am crezut ca nimic nu e intamplator. Il pot eu oare ajuta? Sau poate doar a aparut ca sa imi dea o lectie, lectia recunostintei. Este clar ca si el isi traiesti acum o lectie. Dar astea inseamna ca ar trebui sa fim indiferenti? Si este clar ca poate nici nu este singurul in aceasta situatie...dar pentru ca eu a trebuit sa aflu povestea lui, am simtit ca trebuie sa o impartasesc cu voi.

Poate ca impreuna putem gasi o solutie. Pentru cine crede ca il poate ajuta, am Cv-ul lui in engleza scanat.

despre sincronicitate si o viata traita constient...

Termenul de sincronicitate a fost folosit prima dată de savantul austriac Carl Gustav Jung, în  cartea numită  „Sincronicitate şi Paracelsica” si se referă la relaţiile dintre hazard şi cauzalitate, enumerînd printre ele sincronicitatea, caracterizată de coincidenţe a-cauzale care produc un sens. E vorba de aşa-zisul hazard semnificativ.

Sincronicitatile sunt acele semne de la divinitate care iti arata ca esti pe drumul cel bun.

Legaturi profund misterioase care iti arata ca esti acolo unde trebuie sa fii. Sincronicitatea te pune fata in fata cu intreg Universul. Iti dai seama ca exista ceva mai presus decat poti tu intelege. Ca hazardul de fapt este o ordine perfecta. In acel moment te simti o parte din acest Univers, un Univers care functioneaza dupa legi bine definite. Simti ca exista o ordine in tot ceea ce se intampla si ca rolul tau e important.

Sincronicitatea poate fi raspunsul la intrebarea pe care ai adresat-o divinitatii.

In momente de dezorientare, o sincronicitate te reaseaza pe drumul tau.

Sincronicitatea este o raza de lumina trimisa din cer, menita sa te ghideze pe drumul ales de sufletul tau. Lasa-te purtat de aceasta lumina si te va conduce catre tine, catre adevarata ta natura divina si catre acel loc in care tu esti cu adevarat implinit.

Esti ghidat mereu, mai ales atunci cand plutesti in deriva in oceanul vietii. Mai ales atunci!

Fii atent la ghidul tau interior care te insoteste mereu, inima ta, ea stie intotdeauna sa iti arate calea, solutia cea mai buna pt tine. Ascult-o. Recunoaste aceste semne! Ele sunt legatura ta cu divinul, cu ghidul tau interior. Traieste viata asa cum ti-o doresti. Constient!

Fii constient de legatura ta cu Universul, cu cei din jurul tau.
Constient de modul prin care ii influentezi pe ceilalti prin gandurile, vorbele si actiunile tale. Constient ca esti o parte a intregului si ca il influentezi in fiecare secunda, prin fiecare gand al tau.

O viata traita constient este  atunci cand iti dai seama de toate aceste lucruri, cand te vezi interconectat cu toti cei din jurul tau. Cand esti constient ca ceilalti sunt oglinda  in care tu te privesti pe tine.  Privesti ceea nu accepti la tine sau la ei. Iti place ce vezi in oglinda? 

Daca nu, atunci incepe sa te schimbi pe tine si nu te lupta sa ii schimbi pe ceilalti.

In momentul in care faci o schimnbare la tine, miracolul apare..si situatia exterioara se schimba! Se schimba si cei din jurul tau! Incearca, testeaza pas cu pas, pana cand o sa ai in jurul tau numai oameni care rezoneaza cu tine, cu care esti pe aceasi frecventa. Cand iti place ce vezi in oglinda, insemna ca esti pe drumul vietii traite constient.

Saluta divinul in fiecare zi si bucura-te de oportunitatea fiecarei zile de a-l experimenta .

Marele Salt al Cunoasterii

Romania actuala se gaseste in situatia unui blocaj psihologic determinat de prejudecatile pe care le avem fiecare dintre noi. Actionam pe baza fricii si tocmai asta ne impiedica sa vedem adevarul. Acesta este motivul pentru care am ajuns aici. De aceea este societatea romaneasca in impas. Comportamentul nostru este unul bazat pe frica si se manifesta in orice domeniu al vietii.

Copilul insa se naste fara frica. Adultul este cel care ii inoculeaza acestuia ideea de frica. Practic, ca si copii noi detinem adevarul, noi suntem si manifestam iubire neconditionata fata de tot ce exista. Totusi parintii si societatea ne invata altceva si o numesc realitate. Trebuie sa actionam cu frica pentru ca numai asa putem sa supravietuim realitatii. Ca si adulti noi uitam ce stiam atunci cand am venit pe lume. Toata viata este doar un proces de reamintire a adevarului care este in noi inca de la inceput si pe care ceilalti l-au impiedicat sa se manifeste.

’’In clipa in care am incetat a mai fi copii, vom fi morti deja.’’ Constantin Brancusi.

Cum ar fi daca ne-am asculta sufletul? Ce s-ar intampla atunci cand ne-am comporta in functie de ce ne spune el si nu dupa ce ne spun ceilalti? Care ar fi realitatea daca am actiona cu iubire, compasiune si toleranta ? Ar fi realitatea oare aceeasi? Oare nu exista in noi sursa schimbarii pe care ne-o dorim? De ce ne incapatanam sa nu vedem asta? Probabil ca totusi ne place ce ni se intampla. Sau poate ca nu.

Intr-adevar in prima faza, ar fi destul de greu pentru noi, pentru ca am actiona diferit . Am fi priviti altfel, iar ceilalti nu ne-ar intelege si ne-ar condamna.Este foarte greu sa schimbi mentalitatea oamenilor, sa le spui ca valorile lor sunt doar niste iluzii. Nu te vor crede. Te vor blama. Ca sa ajunga sa creada trebuie sa iasa din vechile tipare si sa evolueze. Trebuie sa ajunga la acel nivel spiritual in care sa inteleaga adevaratul sens al vietii. Trebuie sa fie pregatiti pentru asta. Sa faca asta pas cu pas, treptat. Nu este ceva ce le poti impune, este un drum pe care trebuie sa il parcurga singuri. Si intradevar tot ce poti face este sa fii o lumina in intuneric.

’’Nu-i vorba de a-i sadi "simtul vazului", ci de a-l face sa "vada" pe cel care are deja acest simt dar nu a fost crescut cum trebuie si nici nu priveste unde ar trebui.’’ – Platon- Mitul Pesterii.

Mitul Pesterii este o imaginea alegorica a lumii si a modului cum poate fi cunoscuta, fiind foarte actuala si potrivita contextului in care traim.Trebuie sa incepem sa privim lumea prin intermediul sufletului. Un om care s-a nascut orb nu poate defini lumina, deci nu crede in ea, dar asta nu inseamna ca nu exista numai pentru ca nu a cunoscut-o.

Lumina este in fiecare dintre noi.

Iar acesta este marele salt al cunoasterii !